Americanii sunt gata să atace România, la Tribunalul Federal Elvețian, cu 6 case de avocatură, în cazul Bărbosu – Voinea – Chiles.
Federația Română de Gimnastică vrea ca Sabrina Voinea să obțină o medalie de bronz, în urma finalei la proba de sol de la Jocurile Olimpice de la Paris. Scandalul a trecut de la o altă etapă, deoarece Team SUA, prin intermediul USOPC și USAG, și-a angajat mai multe case de avocatură pentru a susține „războiul” din tribunale în fața României.
După ce Ana Bărbosu a avut câștig de cauză la TAS și a obținut medalia de bronz, acum a început etapa recursurilor, însă de această dată la Tribunalul Federal Elvețian. FRG și Sabrina Voinea au depus un recurs, iar în curând urmează rândul părții americane. Avocatul Sabrinei Voinea, Sabin Gherdan, a spus că SUA are o „armată” de avocați, însă nici partea României nu va fi una de neglijat, deoarece mai multe persoane cu experiență în domeniu vor fi de partea FGR și a Sabrinei Voinea.
„Având în vedere că acum litigiile sunt mai multe și mai complexe, o avem alături de noi și pe doamna Mădălina Diaconu. Este specializată pe dreptul sportului și e un profesionist desăvârșit. Dar și pentru că avem nevoie de un avocat din Elveția ca să poată să ne reprezinte pentru că noi, ceilalți, nu avem drept de practică decât în România. Împreună am depus acel recurs.
Deocamdată nu au făcut-o, dar s-ar putea. Și-au luat avocați. Deci noi ne așteptăm să depună recurs. Fiecare parte din America (n.r. – Jordan Chiles, USOPC și USAG) are o casă de avocatură diferită din Elveția. Deci pe lângă cele trei din Elveția sunt alte trei din America. Deci, din start, vorbim de șase case de avocatură recunoscute la nivel internațional. Iar pe lângă acestea mai sunt trei avocați ce s-au ocupat de procedurile de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (n.r. – TAS). Deci în jur de nouă entități diferite care lucrează pentru căile de atac ale americanilor. Adică o armată de avocați la propriu. Noi suntem cinci oameni, ei, o armată”, a declarat Sabin Gherman, avocatul Sabrinei Voinea, pentru Golazo.ro.
Ana Bărbosu a reușit să câștige la TAS în urmă cu aproape o lună, însă se pare că situația în care colega sa, Sabrina Voinea, și sportiva din SUA, Jordan Chiles, sunt implicate, este departe de final.
„Cu un ochi râdem, cu unul plângem. În urma memoriilor făcute la TAS de FRG și COSR, Tribunalul de Arbitraj al Sportului a decis ca medalia de bronz să revină Anei Maria Bărbosu.
«Federația Română de Gimnastică, reprezentată de societatea de avocatura specializata in dreptul sportului, Gherdan si Asociatii SCA, prin avocatul coordonator Sabin Gherdan și avocații Călina Tejan și Raul Ștefan Celmare, după un efort colectiv de cinci zile și patru nopți, vă comunică dispozitivele ședinței TAS în speța:
FRG, Bărbosu , vs. Federația Internațională de Gimnastică:
1. Cererea înregistrată de către Ana Maria Bărbosu este parțial admiă.
2. Contestația formulată de către Jordan Chiles a fost depusă peste termenul de 1 minut prevăzut de art. 8.5 din Regulamentul Tehnic FIG și este determinată ca fiind fără efect.3. Scorul inițial de 13.666 acordat atletei Jordan Chiles in finală este reinstituit.
4. Federația Internațională de Gimnastică va determina clasamentul finalei și va acorda medaliile în concordanță cu decizia de mai sus.
5. Alte solicitări sunt respinse.
FRG, Voinea, vs. Federația Internațională de Gimnastică:
1. Cererea înregistrată de FRG și Sabrina Maneca Voinea este respinsă.
Ca urmare a acestei decizii, Ana Maria Bărbosu obține medalia de bronz în timp ce Sabrina Maneca Voinea încheie competiția pe locul 4. Felicitări ambelor noastre gimnaste pentru rezultatul deosebit obținut la Jocurile Olimpice de la Paris!»” a declarat avocatul Sabin Gherdan, în urmă cu aproape o lună.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER